Back in the game!

                           

E drept ca a trecut ceva timp de cand nu am mai fost…eu. Ok,nu e cel mai bun lucru pe care il pot spune in acest moment, avand in vedere faptul ca de ceva timp incoace nu prea ma mai simt eu. O fi clima,orasul,facultatea,sesiunea, lipsa de…. multe, nu stiu. Tot ceea ce stiu ca nimic din ce am trait si din ce obisnuiam sa traiesc nu mai e la fel.
Am inceput sa merg pe premisa: “oamenii se schimba”. Am inceput sa cred in filozofia aceasta pentru ca e mai optimista, e mai incurajatoare si ma ajuta sa sper ca pot invata sa am incredere in oameni (si mai multa in mine). Asadar, tind sa cred ca eu m-am schimbat (daca in bine sau in rau, asta nu mai stiu). Vreau sa cred ca am evoluat si ca am inceput sa privesc altfel lucrurile; mai bine zis,vreau sa cred ca am inceput sa simt altfel lucrurile.
Dupa lupte seculare in care nimic VITAresc nu s-a mai intamplat in noua mea zona de…confort, a venit si momentul mult asteptat. Inainte de marea sesiune,formatia cu care am crescut,mi-a “batut in usa”: o data la Bacau si o data aici, in Iasi.
Prin ce am trecut?Prin aceleasi experiente cu care m-am obisnuit: inghesuiala, agatat lume, inghetat de frig, stagnat in gara + in cele 2 zile in care am hoinarit prin Bacau si Iasi am intalnit-o pe…Andreea.
Prima intalnire cu ea a fost in Bacau, intr-o seara de vineri ploioasa, intr-un club mare (cu o sonorizare extrem de proasta), numit The Stage, stand la o masa inconjurata de oameni necunoscuti si posedand rabdarea de a-I cunoaste si de a incerca sa ii ajute. Apoi, am revazut-o in gara, asteptandu-si trenul si ascultand fara sa tremure de frica sau sa raspunda in sictir altor oameni (ciudati si cicalitori, de precizat). Atunci, m-am oprit si am inteles: 4 ani de zile cea care pleca in deplasari, urla si facea ca animalu’  la concertele VdV era Deea, acum a disparut. Nu a mai plecat, nu a mai vrut sa fuga, doar a ramas acasa si a lasat-o pe Andreea sa ia frumos trenul, sa ajunga intr-un alt oras si sa fie…ea.
A doua intalnire a fost in Iasi, in Hand (un club de roackeri nebuni) situat aici’sa, vis-a-vis de unde locuiesc acum (mai precis intr-un apartment cu 2 camere in centrul orasului). Pana ca vodka sa isi faca efectul, Andreea a fost acolo, alaturi de Caty(una din colegele mele de la faculta’), avand in continuare rabdarea sa stea pe scuan civilizat, sa vorbeasca si sa…asculte. Ce s-a intamplat dupa vodka si dupa cantitatile exorbintate de bani cheltuite? Deea a fost back, si ca de obicei a dat-o cu mucii in fasole(alta expresie mai potrivita chiar nu am).
M-am intors. Traiesc. Respir si…pentru prima oara in viata mea am asistat la 2 concerte si o deplasare pe bune, reale. Am fost la o Vita in care formatia era formatie, iar eu…eram in sfarsit eu.
Acum, da. Acum am facut cunostinta cu mine si…acum sunt back in the game. Singura intrebare care mai imi ramne este: unde dracu’ am fost atatia ani?

In pielea scriitoarei…

Daca ma aflu in prag de examene. Daca sesiunea imi bate in usa insistent si eu nu vreau sa ii deschid, atunci iau…o pauza. Ca de obicei, cand ma aflu in pragul disperarii intrucat am un maldar de carti de citit si 5000 de chestii de facut, reincep maratonul de filme. Nu stiu cum fac, dar de fiecare data filmele pe care le vizioneaz intr-o anumita perioada a existentei mele, se pupa perfect cu demersul vietii mele din acel moment.
Search’uind actrita care joaca personajul meu preferat din “noua mea obsesie-Private Practice”; search’uind filmele in care a mai jucat, am descoperit…this fucking mind blowing movie:
The Jane Austen Book Club= 5 femei si un barbat care se apuca de citit cele 6 romane ale scriitoarei Jane Austen pentru ca (spun ei) : Jane Austen e viata. Admit: in afara de “Mandrie si Prejudecata” (pe care mai mult am spicuit’o), nu m-am aruncat in scriitoarea respectiva.De ce? Dupa cum spune si barbatul din “clubul fetelor”: Austen scrie romane pentru femei, are povesti de dragoste tipice si tipologii de personaje care de obicei arata tentant numai din perspectiva feminina ( si dupa cum bine stiti, eu sunt un fel de hermafrodit ):)) ). Oare? Posibil. Nu am s-o judec chiar atat de aspru pentru ca nu am citit-o in detaliu, insa tind sa cred ca ma indrept spre aceeasi opinie.
Revenind la film (ca am batut campii cam mult), am tras concluzia ca am ajuns…ca mama. Am vizionat un film pe care mama de obicei il vizioneaza si nu se plictiseste. Mai exact, am inteles de ce femeile din film isi rezolva vietile dupa ce termina de citit Austen: pentru ca genul feminin e un roman. Femeile sunt o poveste, de orice gen ar fi ea. Iar cand terminini de citit, iti dai seama ca inca iti iubesti sotul si ca nu vrei sa divortezi, ca tu esti cea care are probleme si nu el sau ca esti singura si ca de fapt nu vrei acest lucru.
Sase personaje, sase probleme, sase romane si un singur raspuns: cand vine vorba de viata reala,se uita ca si scriitoarea a tarit ceea ce traim si noi; se uita intrebarea “ce ar face Jane?”; se uita faptul ca, pana la urma, totul este o poveste al carui final fericit depinde doar…de noi.

O mama,o femeie

…imagine din “Pietre” (Sally)…

 

Mi-am dorit dintotdeauna copii.Pe vremea cand cutreieram parcurile in cautare de pietre,ma opream adesea in fata locurilor de joaca si ma uitam la…ei. Pana la urma, nu exista lucru mai minunat pe lumea asta decat sa fi mama; decat sa cresti un mic omulet inauntrul tau si apoi sa-l privesti cum creste si cum se maturizeaza.
Am stiut mereu ca o sa am copil. Nu stiu de ce, nu stiu cum, pur si simplu, am stiut. Dorinta de a fi mama, de a fi femeie in adevaratul sens al cuvantului a fost mai presus decat orice pasiune pentru pietre sau pentru descoperirile mele stiintifice.
In ziua in care am aflat ca dorinta imi va fi indeplinita, Pamantul mi-a fugit de sub picioare. Gelozia, orgoliul si greseala femeii pe care o iubeam se materializasera in cel mai frumos lucru de pe aceasta lume: un copil.
Dupa cateva zile de singuratate si de trait cu gandul “stiu ca se va intoarce”, Terry a aparut pe holul scarii de bloc. Era vanata de frig, batuta de ganduri sumbre,uda pana la piele la propriu si…transfigurata. Aflase. Ma descoperise. Stia ca am sa o parasesc pentru totdeauna. Am poftit’o in casa. Am poftit’o in camera insa ea a ramas proptita de peretele rece al holului. Pret de cateva secunde privirile ne-au ramas fixate una asupra celeilalte, pana cand eu am rupt tacerea. I-am vorbit si m-a ascultat, insa intr-un final vointa a ramas mai puternica decat ratiunea. M-am apropiat de ea si i-am alungat vapaia aceea de par de pe fata: “o sa fie bine”. Abia atunci a reactionat. A inceput sa ma stranga atat de tare in brate incat, pentru o clipa, am avut senzatia ca o sa mor atunci si acolo. Lipita de mine, hainele ude ale domnisoarei parca se uscasera instantaneu; iar cand atingerile mi-au acaparat trupul si saruturile au navalit asupra mea, singurele imagini pe care le-am constientizat au fost cele ale cearceafurilor verzui care ne-au acompaniat in fiecare moment de pasiune. Parca asternuturile simteau cand se apropia momentul si ma sileau sa le scot afara, la lumina. Ma obligau sa le las sa ne simta din nou, si din nou.
Dupa acel moment mi-a spus.
Isi proptise capul pe pieptul meu, iar in timp ce eu ma jucam in parul ei gandindu-ma la…absoult nimic, mi-a spus: “sunt insarcinata”. Si am tresarit. M-am dezlipit de ea si am privit-o. Era ingrozita, disperata si totodata la fel de mica si de fragila. Domnisoara incepea sa devina o mama,o femeie.
Nu mi-am putut controla reactiile si am inceput sa plang sis a rad in acelasi timp. Uitasem de tot si de toate: de faptul ca ma inselase, ca please, de faptul ca eram pe moarte si ca nimeni si nimic nu putea sa impiedice acest lucru. Uitasem ca mai exista si alti oameni pe aceasta planeta. In acel moment, pentru mine, totul se rezuma la ea si la pantecele ei.
Fraza care a urmat dupa mi-a taiat insa elanul. Cuvintele “am sa fac avort” mi-au reamintit faptul ca numai eu imi doream un copil si ca ea inca nu era pregatita. Am cedat: “numai tu poti lua decizia corecta”. Si atunci mi-am dat seama ca eram deja o femeie (o femeie pe moarte ce era drept, insa o femeie).
Mi-am dorit dintotdeauna copii, iar acum domnisoara imi va darui unul.
In timp ce eu ii voi canta in fiecare noapte, ii voi citi si o voi mangaia,ea se va transforma intr-o mama, o femeie. Si doar pentru asta, trebuie sa ma ajut sa supravietuiesc.