Posted in Ce mi se intampla zi de zi.., Cronica de filme, Teatru, Unde ma regasesc...

In aceste zile…

Pentru ca mi-am programat vara in asa fel incat sa fac mai multe lucruri de viitor si utile (a.k.a: scoala de soferi, Cambridge’ul, putina Yoga- ca sa nu anchilozez de tot-, cat mai multa lectura si cat mai putin soare), bineinteles ca nu prea am ce povestii…sau,mai bine zis: nu am sa mai povestesc intamplari de la concerte,mare,festivaluri sau alte evenimente, ci am sa schimb putin “discul”.
Ce am facut in ultimele zile? Am alergat pe la ultimele reprezentatii teatrale din Bucuresti si pe la ultimele filme (recunosc: unele le-am mai si copiat, ca na, de unde atatia bani). Asadar, dupa ce am descoperit minunata lumea a Isaodrei Duncan (despre care am si scris…evideeent), am ajuns si in scena lui Andrei Serban si a Regelui Lear, eveniment pe care l-am categorisit ca fiind: bun…si cam atat (ce sa fac daca nu ma impresioneaza noile idei regizorale ?).
De cateva zile insa, mi se tot intampla sa ma trezesc intr-un loc, undeva, departe in care nimic nu este ce pare a fi si in care obiceiurile te lasa cu gura cascata. Daca ultimul spectacol din stargiunea teatrului Bulandra, si anume “Maitreyi” (asta da piesa de teatru :D) mi-a aratat o mica parte a Indiei, “The best exotic Marigold Hotel” – ultima pelicula vizionata- mi-a dezvaluit mai multe si mi-a reamintit o fraza pe care o “aruncasem” de mult intr-un colt: “niciodata nu e prea tarziu”. Daca poti descoperii,poti calatorii, te poti indragostii si la o varsta inaintata, atunci de ce ne mai plangem? Poate pentru ca nu vrem sa fim de acord cu faptul ca: “la sfarsit lucrurile vor fi bine…si daca nu vor fi,inseamna ca inca nu e sfarsitul.”

“Prietenului…(puncte,puncte,puncte)”

Advertisements
Posted in Feelings, Teatru, Unde ma regasesc...

Cand Isadora dansa

A trecut ceva timp de cand nu am mai adaugat o piesa de teatru la colectie. Si asta nu pentru ca nu mi-ar fi placut o gramada de spectacole din ultima vreme ci pentru ca pur si simplu nici unul nu striga cu disperare: “pune’ma intr’un sertar din care sa ma mai scoti din cand in cand”. Acum insa am zis “stop”…pentru ca am descoperit din nou… nirvana (la propriu) :D.
Adevarul e ca nu ma pot exprima in prea multe cuvinte. Nu prea pot sa evidentiez partile foarte bune si cele mai putin bune din spectacolul lui Razvan Mazilu (pe care personal il vedeam doar ca pe un bun dansator si…cam atat). Nu pot pentru ca, acolo, in 120 de minute tot ceea ce este in jurul tau incepe sa se destrame si fara sa vrei, fara sa realizezi ajungi si tu intr-o lume nebuna,tragica si comica, in care cuvantul prorpiu-zis paleste in fata limbajului corporal.
Facand abstractie de textul lui Martin Sherman,de o Maia Morgenstern in rolul principal si lasand la o parte “floricelele” regizorale care intotdeauna isi vor face simtita prezenta, “Cand Isadora dansa” este un spectacol de suflet, o poveste inflirtrata subtil in viata fiecaruia dintre noi.

Posted in Teatru

“Gandesti prea mult”

Da, nu am mai avut timp sa scriu,sa povestesc, sa creez, sa bla bla; insa am avut in sfarsit timp sa merg sa vad piesa a carui poster il “instalasem” eu acum ceva vreme pe blog alaturi de intrebarea mea “de ce EU iubesc atat de tare alte femei?”.
“Zeul macelului” sau…”alt spectacol cu profa’ ” (nu profa’ de actorie, ci cea de miscare). Si pentru ca tot am ajuns la capitolul asta, trebuie sa mentionez cat de buna,buna,buna,buna de tot (din toate punctele de vedere :X:X ) este profa’ :X:X:X.
O batalie intre 2 cupluri, o comedie cu nuante dramatice pe ici pe colo si un show de milioane.
…si acum,chiar ca o sa gandesc prea mult, pentru ca ma aflu din nou in cautari; nu de barbati sau joburi, ci de apartament! Fun for me!

Posted in Teatru, Unde ma regasesc...

Fluturi

 

Genul de piesa care te lasa…masca. Poate genul de emotie care m-a facut sa ma vizualizez exact ca personajul principal,peste 50 de ani. Sau,pur si simplu,genul de poveste care te face sa razi,sa plangi si sa iti spui “woooow”.
Mesajul? Pe undeva prin creierele noastre exista niste…fluturi. Acestia stau cuminti o perioada de timp, dupa care incep sa zboare care unde apuca.

P.S: Multi actori buni in Moldova beeeeey….

Posted in Cum supravietuiesc la scoala.., Teatru

Printre…cursuri

Dupa cum stie toata lumea…sau,mai bine zis: dupa cum stie toata lumea de varsta mea, a inceput si…facultatea, de 2 saptamani. Daca as fi studenta la ASE,Manegement, Relatii nu stiu de care etc,etc,etc probabil m’as plictisi pana si eu pe mine cu povestile despre “ce fac la scoala”, insa eu sunt….mai speciala,ca sa zic asa (si modesta pe deasupra :)) :)) ).
Universitatea “George Enescu” Iasi, sectia: Actorie, clasa: Emil Coseru si Tatiana Ionesi, anul: 1: 11 oameni total diferiti, 11 nebuni sau mai putin nebuni care vor sa faca un singur lucru in viata asta: teatru (cel putin asta vrea toata lumea pana acum). 9 fete si 2 baieti, toata lumea foarte misto,foarte de treaba, foarte chill (ma rog,aproape toata lumea) si…niste profi si niste cursuri bestiale. Ateliere de creatie, Improvizatie, Vorbire, Canto (am voce, mi s-a confirmat, DA? ), miscare scenica, dans, arta actorului (evideeeeent) si…niste cursuri teoretice pe ici pe colo,carora le pot da ignore in acest post (cand o sa incepapa sa-mi zdrangane creierii am sa anunt).
Pe scurt? Viata de artist. Cum asa? Pai…stau la facultate de dimineata pana seara de luni pana vineri ( si imi place, deci e ok), banii pe care ii primesc azi se duc maine, facturile au inceput sa vina,frigul isi face simtita prezenta peste tot iar un loc de munca pe timp de weekend nu imi gasesc. Deci,repet: viata de artist!
Ce imi mai ramane de facut in aceasta perioada? Doar sa ma duc la teatru si sa vad si eu spectacolele din Iasi (in plus de asta,intru cu 2 lei ca doar na, sunt studenta in bransa lor ce naiba).
Ce am vizionat in acest weekend? Mi-am zis ca daca tot sunt la clasa profilor mai sus mentionati, sa ii vad si live. Asadar. “Comedia dragostei si a urii” cu profii si….doar cu profii. Un spectacol intr-o sala mica si simpatica,(asemanatoare cu acea sala din Bucuresti in care am vizionat eu cu mult timp in urma “Cu usile inchise”), plin de muzica, dans, miscare si de…Shakespeare, adica dialogul dintre cele doua personaje era conceput din textele lui Shakespeare. Un fel de poveste de dragoste in care un el si o ea se iubesc, apoi se plictisesc,apoi se urasc iar intr-un final raman dezamagiti. Profii (ca sa trec si la partea care m’a interesat in primul si primul rand)? Nu am vazut vreodata doi oameni (sau doi actori, depinde cum vreti sa o luati) care sa ma faca sa ii urmaresc oriunde cu privirea si sa tresar la fiecare pauza de’a lor de vorbire sau de miscare.Pur si simplu…GENIALI! Piesa? Nu e o capodopera,insa CLAR, ei fac toti banii.

P.S: Daca la 50 si ceva de ani o sa ajung si eu sa fumez tigara dupa tigara, sa ma misc si sa arat ca doamna Tatiana – profa'(de care, by the way, sunt complet indragostita), sa vina cineva sa imi dea un Nobel…

Posted in Teatru

Arta

A trecut ceva timp de cand nu am mai vazut o piesa care sa isi merite un loc in topul meu. Ei bine,intr-o seara de duminica lucrurile s-au schimbat si am ajuns,din nou,pe toculete,alaturi de Ioana,la teatrul Bulandra.Nu am stat foarte mult pe ganduri daca sa ma duc sau nu sa vad piesa “Arta”,avand in vedere faptul ca era cu Vlad Zamfirescu,pe care am inceput sa
l ador de ceva timp.
Un spectacol fascinant,in care 3 prieteni se cearta,se impaca,glumesc,se iau la bataie din cauza unui tablou alb…complet alb. Trei personaje in care te poti regasi cu usurinta si o situatie pe care in ziua de azi o poti intalni la la tot pasul.Pana la urma,artistul este neinteles,iubitorul de arta este si mai neinteles iar prietenii exista ca sa te faca sa deschizi mai bine ochii…sau sa ii ti mai bine inchisi.
Nu numai titlul si spectacolul in sine sunt o arta,ci si viata!

Posted in Feelings, Teatru, Unde ma regasesc...

Tectonica sentimentelor

Se pare ca in ultima vreme am inlocuit tricourile largi cu sacourile,bocancii cu tocurile,berea cu sucul…mai pe scurt,am inlocuit concertele (din lipsa lor,evident) cu piesele de teatru.A nu se intelege gresit,mi-a placut intotdeauna sa merg la teatru (doar acolo vreau sa-mi petrec viata) insa din motive gen: nu am cu cine,nu am bani,ma duc in deplasare,nu prea ajungeam niciodata.
Dupa ce am inceput “stagiunea” undeva in noiembrie cu un “S-a sfarsit cum a inceput”,am continuat cu un subiect care m-a lasat “Cu usile inchise” iar saptamana trecuta am ajuns din nou in fata unei comedii cu multe subintelesuri.
Mare agitatie mare si o fuga teribila vineri seara,pentru “Tectonica sentimentelor”…de data asta nu singura,ci acompaniata de Luiza,Tudor si Zmonky. Alta conjunctura,alta sala a teatrului national(sala Atelier) pe care nici de data asta nu am nimerit’o, alta poveste comica si dramatica in acelasi timp.Un iubit bogat,rafinat si dornic sa se insoare; o iubita aroganta,mandra,orgolioasa,nesigura si razbunatoare; o mama haioasa si 2 prostituate dornice sa faca orice fel de compromise pentru a iesi de pe centura Parisului.
Un process tectonic din toate punctele de vedere si un final care m-a facut sa ma intreb daca: reusesti sa iubesti cu adevarat numai dupa ce suferi si’ti pierzi adevarata dragoste?