Despărțire

Ne-am despărţit acum câteva luni. Te-am închis în plină cunoştinţă de cauză având speranţa că nu va dura mult şi că într-o altă zi te voi redeschide.

Nu s-a mai întâmplat.

Au trecut ploi, brize, furtuni, bucăţi caniculare…au trecut zile, săptămâni. A trecut anul. A apărut altul. A început altceva, cu un eu…tot acolo. Un eu tot într-o închidere, tot într-un vid ermetizat de posedarea clipei.

Ne-am despărţit într-un decembrie. Sau poate era noiembrie. Mai contează? Ne-am făcut bagajele – fiecare separat în propriul vid – şi am plecat. Eu într-un soare. Tu într-o noapte care părea ca nu avea să se mai facă zi. Ne-am despărţit fără să mai sperăm la o revedere. La ce bună speranţa? Tot ce face e să amăgească şi să creeze aşteptări nefondate, neargumentate, ne….

De aici, de acolo, de atunci, m-am împiedicat de acelaşi fir de gând: „Obişnuiesc să mă despart destul de des”.

Nu îmi aduc aminte când am învăţat sau când mi s-a predat această lecţie. O fi fost în copilărie, în şcoala generală, în liceu, în….viaţă.

M-am despărţit de atât de multe ori încât romanele în 10 volume par broşuri în fața….poveştilor. Poate că m-am despărţit ca să urmez acel sfat „părintesc” : mai întâi trăieşte, după aia scrie.

Inconştient.

M-am despărţit de atât de multe ori de…mine şi în plină cunoştinţă de cauză încât nici o literă nu m-a mai putut găsi. Şi de aici altă agăţare. De aici altă rămăşiţă de gând: „Obişnuiesc să mă ascund în cele mai intime sertare ale existenţei şi să mă blochez acolo”. Mă blochez în impulsuri, în anxietăţi împrumutate, în acele aşteptări nefondate, în ironia secundelor relative, în firmiturile nostalgice ale unei bipolarităţi crescute în prafurile trotuarelor.

Ne-am despărţit acum câteva luni. Din nou.

Ne-am obişnuit să ne tot despărţim aşa că am hotărât să….aştept. Să aştept să revii; să aştept să mă deblochez; să aştept….în gălăgie. Poate dacă rezist aşteptării, mania caracteristică lunilor din an, mă va repoziţiona. Într-o altă gălăgie. Într-un alt vid. Într-o altă margine a despărţirii….

Obişnuiesc să mă despart destul de des…ca să nu cumva să….curgă sânge.