I love Eddie Izzard…si nu rad din orice!

Umorul, comicul si pofta de ras difera de la o persoana la alta luandu-se in calcul gradul sau de inteligenta, cultura, mediu de viata etc. In ceea ce ma priveste, acel ras sincer, lung, care ma face sa lacrimez apare… ingrozitor de greu. Nu stiu de ce. N-am idee. Un singur lucru insa e cert: sunt un omulet destul de trist pe interior asa ca nu pot rade la orice gluma sau la orice fleac, asadar persoana din fata mea care incearca sa-mi starneasca rasul acela demential trebuie sa fie…aparte.
Si acum sa explic de ce am inceput sa scriu despre umor….
Cu cativa ani in urma, cand umraream United States of Tara ( un serialas ale carui 3 sezoane m-au obsedat) am intalnit un personaj interpretat de un actor care…avea ceva. Iesea din tipare, ma innebunea asa ca…am dat un search pe google sa ma informez, ce naiba. Astfel am aflat ca era actor de stand-up…asa ca apoi am inceput sa ii dau search si play pe youtube. Si…m-a prins. Cand am aflat prin luna martie ca avea de gand sa vina in Romania,in Bucuresti cu un spectacol, am dat click pe butonul “cumpara bilet” iar mama a mai ramas inca o data fara bani pe card.
Da. El e: Eddie Izzard ( daca nu stiti cine e, am un singur cuvant sa va transmit: RUSINE!), un actor britanic travesti, pe care l-am inclus in lista oamenilor care au reusit performanta de a ma face sa rad in hohote pana sa cad de pe scaun…la propriu.

Luni, 29 aprilie, dupa plans, nervi si restul chestiilor pe care le traiesc zilnic in aceasta etapa a vietii mele, mi se parea aproape imposibil sa mai zambesc. Mai mult decat atat, nici macar nu mai aveam starea necesara de spectacol. Insa mi-am zis ca omul asta nu are cum sa fie mai slab live decat pe youtube, asa ca am colindat Bucurestiul prin caldura infernala pentru a ajunge la…Sala Palatului.
Lume ingrozitor de multa, caldura mare si un asteptat pe bordura din fata salii aproape o ora pana s-au dat drumul la usi. Cu cine am fost? Da. Ati ghicit: cu Bob, bineinteles. Pozitionata apoi in al doilea rand ( mai aveam foarte putin si imi luam bilet pe scena, dar na, asa a fost sa fie) si rugandu-ma neincetat “ da Doamne sa rad mult si rau, te rog”, mi-a venit in minte brusc, un gand: “ aoleo, daca nu inteleg…”. Nu ma laud, stiu engleza, cu totii stim engleza, insa e o mica-mare diferenta intre engleza noastra de balta si cea a britanicilor, unde nu mai pun la socoteala diferentele enorme culturale care se intrepatrund intre noi si ei. Trec insa peste momentul de panica, trec si peste cel in care imi era rusine de cum arata Sala Palatului ( parca fusese bombardata) si…ma relaxez. In jur de ora 8, am dat start si inca din primele secunde am inceput sa rad…rau si fara oprire in cele 2 ore de show. M-am intors acasa zburand pe un norisor pufos si simtindu-ma mandra ca am facut si fac parte din categoria putinilor romani care il apreciaza si il inteleg pe omul asta.

In alta ordine de idei, am omis sa afirm faptul ca nu ma omor dupa stand-up, si asta cred ca are si legatura cu ideea conform careia nu ma amuza orice si oricine. Mi se pare teribil de greu sa fii capabil de a face umor de foarte buna calitate, iar cum in tarisoara noastra nu exista ( pentru mine, cel putin) am inceput de multa vreme sa caut prin alte locuri comici de valoare. Am vazut, am ascultat, am zis ok, poate am zambit pe alocuri dar nu nu am cazut pe spate. Sunt putini cei care ma fac sa ma tavalesc pe jos de ras, iar aceia au ceva special, aceia cred ca sunt adevaratele fiinte umane frumoase atat pe dinauntru cat si pe dinafara.
In concluzie, e complicat cu mine si umorul. I’m a freak and I now. Iar pana acum, daca nu mi se da Ellen DeGeneres, Chelsea Handler, Rowan Atkinson sau Eddie Izzard, voi continua doar sa zambesc si…cam atat.