Infidelitate

Te-am tot scris.

M-am tot plimbat în stânga şi în dreapta cu speranţa că dacă te scriu şi mă plimb, uit. Speranţa aceea că mă voi împiedica, mă voi lovi la cap şi mă voi trezi într-o cameră de spital întrebându-mă cine sunt. Am omis faptul că singurul talent pe care îl am este….să nu uit (mulţumesc mamă – altceva nu puteam şi eu să moştenesc de la tine).

Te-am tot ameninţat în semne de punctuaţie din încăpăţânarea de….a lupta cu o nedreptate universală şi cu o cantitate de laşitate care nu îmi aparţine. Vorba aia: nu poţi salva pe cineva sau ceva care nu vrea să fie salvat. Expresia asta încă nu am integrat-o. Funcţionez la fel: ai nevoie de ajutor? Te salvez. Nu ai nevoie de ajutor? Te salvez oricum. Am omis, din nou, faptul că o dată cu încăpăţânarea apare mereu şi impulsivitatea – impulsul de a da cu piciorul, a şterge, a ţipa, a urla şi apoi….a regreta. Vorba aia: ghinion.

Te-am tot căutat.

….prin vise, pe străzi, prin maşini, pe trotuare. Ca şi cum dacă te-aş fi regăsit într-o zi, aş fi ştiut ce să fac….cu mine. Ca şi cum lumea este un loc de joacă unde copilul Andreea are voie să îşi arunce jucăriile şi apoi să le primească înapoi de la un străin binevoitor.

Printre semne de punctuaţie, hârtii mâzgălite fără de început şi fără final; printre căutări în van, am început să înot. Şi am omis faptul că nu ştiu de fapt să înot. Am avut acel moment de amnezie acută în care am crezut că dacă respir suficient de repede, dacă mă mişc suficient de gingaş, am să păcălesc apa şi am să ajung pe malul celălalt. Însă, ghinion. Apa nu poate fi păcălită – ori şti să înoţi, ori nu şti. E simplu. M-am înnecat. M-ai înnecat fără să clipești.

Te-am tot jucat.

Te-am pariat la ruletă, la poker, la jocurile mecanice. Am sperat că poate dacă îmi joc o cantitate suficientă de durere, zeii cazinoului vor ajunge la concluzia că merit măcar un voucher la bar. N-am câştigat vreodată. Din contră. Repet – ghinion.

Te-am încercat în atât de multe locuri în atât de puţin timp având speranţa că poate am să te uit pe undeva. Poate cineva o să mă jefuiască, poate un altcineva o să te găsească şi nu va şti ce să facă cu tine aşa că te va arunca pe fundul celei mai negre prăpăstii – acelaşi loc de unde ai şi apărut, nu? Dintr-o peşteră sumbră în care te plictiseai.

Într-o noapte mi-am dat seama că trebuie (şi da, ştim cât de mult urăsc acest…trebuie) să ne despărţim o dată şi pentru totdeauna, aşa că mi-am sunat avocatul şi i-am cerut de urgenţă să îmi trimită actele de divorţ. Încă pe aceeaşi adresă. Încă te mai ţin cu mine până la…finalizare.

Cât o să mă coste? Mă aştept la o extravaganţă.

Dacă sunt dispusă să plătesc? Am stabilit de comun acord cu celelalte organe că vom face….un sacrificiu.

Dacă motivaţia este suficient de puternică? Nu ştiu.

Dar oare câte îi mai poţi tolera sufletului când acesta îţi este în permanenţă infidel?