Taramul povestilor de groaza

Ma tot ratacesc pe aici. In ultima vrme, sunt constienta ca ar trebui sa ma ratacesc prin paginile altor lucrari. Sa termin ce am inceput sau sa corectez ceea ce am facut pana…acum. Nu pot. Imi zboara gandurile si mi se topesc ideile precum inghetata aceea de vanilie in verile toride. Imi caut si imi tot gasesc explicatii: e de la febra, e din cauza strazii, e din cauza vremii, e din cauza…furiei. Aici ma opresc. Ca de fiecare data ma opresc la furie. Ma uit la ea si realizez ca ne cunoastem de atat de mult timp incat am ajuns in punctul in care ne devoram una pe alta. Eu ma hranesc din ea atunci cand nu o pot exprima. O savurez dimineata, pranz si seara. Ea? Ma doboara. Suge din mine precum un vampir insetat de secole si ma leaga cu lanturi de incompetenta. Ma transforma fix in obiectul care reinvie relatia eu-furie. Si asa devin rece, sfidatoare, aroganta, serioasa, putin…nebuna.
Imi tot repet si ii tot repet faptul ca nu putem functiona…asa. Mai am lucruri de facut, mai am lucruri de terminat, mai am si o alta viata – in care trebuie sa traiesc si in care trebuie sa fac fata. Nu ii pasa si continua sa ma doboare putin cate putin.
Paranoia isi face si ea simtita prezenta. Imi sopteste suav ca temperatura corpului va creste, capul va incepe sa ma doara iar urletele vor iesi din mine prin intermediul unui manifest al bolii. Daca furia ma suge, paranoia ma imbolnaveste grav. Incompetenta isi trage un scaun la aceasta masa si rade…de noi toate.
Nu gasesc praful magic. In adolescenta pastram sute de pliculete de praf pentru aceste momente. Cand simteam cum furia se apropie, cumva…o descarcam si ma descarcam. Paranoia renunta sa mai intervina, iar incompetenta privea suprata cum si-a mai ratat o sansa. Alt aspect pe care il tot iau in calcul: in adolescenta eram putin mai inteligenta. Ironic nu? Poate ca nu aveam atatea experiente, poate ca ma speriau mai multe lucruri, poate ca nu aveam curaj insa in toate aceste minusuri stiam mereu cum sa fac rost de praf magic si cum sa il folosesc.
Frica se instaleaza foarte comod atunci cand ai impresia ca in sfarsit detii controlul. Cu cat incerc sa controlez mai mult lucrurile, cu atat controlez…nimic. Cu cat incerc sa ma stabilizez, cu atat mi-o iau peste ochi. Din nou: cata ironie
Ma tot ratacesc pe aici…de mult. Dupa furie, paranoia si incompetenta apare…compulsia. Tot ceea ce incerc sa fac se transforma in acea iarba a raului. De aici? De aici imi dau seama ca am revenit pe taramul povestilor de groaza. Un taram non-colorat in care exista numai personaje negative. Si incep din nou sa dau din picioare, sa transpir, sa urlu si sa imi doresc sa ma trezesc…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s