Oricat de mult m-am straduit sa dau alt titlu acestui post, nu am reusit…pentru ca totul se leaga.
Am luat’o de la capat. Am inceput sem.2 din minunata mea facultate. Inainte de asta, luasem o decizie (aia cu “fa ceva!”), dupa cateva zile decizia s-a pierdut, iar eu am cazut (rau de tot).
Am o teorie: cred ca Shakespeare s-a decis sa scrie una din celebrele lui piese de teatru intr-un moment al vietii cand toata lumea il facea impotent. Prietenul meu Wiliam nu a construit vestita sintagma “a fi sau a nu fi…” pentru ca ii era bine. Nu. Presupun ca Will se afla intr-o fundatura, intr-o pestera intuecoasa in care sigurul ecou pe care il putea percepe era cel al unei voci ragusite care repeta intruna o singura propozitie: “nu ai ce cauta pe fata acestui Pamant. Esti un impotent”. Si uite asa a aparut…Hamlet.
Trecand peste aluzia de mai sus (pe care nu toata lumea o va intelege) ajung la mine, evident (doar de’aia e blogul meu si nu al altcuiva) si am sa povestesc in cateva cuvinte ce am putut sa traiesc in 5 zile: am frecat menta, am chletuit gramezi de bani aiurea, am mai frecat menta, am intrat intr-o depresie cronica, mi-am reschimbat culoarea parului ( ca na’, asta fac eu cand intru in depresii: schimb ceva ce are legatura cu parul), am crezut ca mi-am revenit din depresie, mi-a crescut tensiunea de am crezut ca o sa chem salvarea, am dormit 12 ore (ceea ce e WOOOOOOW) si am terminat saptamana cu o alta intrebare: a fi sau a nu fi…actrita?
Lumea artei este o lume josnica, scarboasa, compromitatoare si…curva. Fie ca iti doresti sa ajungi pictor, cantaret, actor sau orice altceva mai are legatura cu acest domeniu esti obligat sa treci printr-o serie de incercari. Ar fi mai simplu daca lucrurile ar sta la ca medicina (vrei sa fi doctor?Trebuie sa reusesti sa diseci un cadavru si sa nu vomiti), insa nu e. Daca vrei sa faci multi purici in domeniul artei trebuie sa te injosesti, sa accepti faptul ca esti prost si ca nu se stie daca te vei destepta vreodata, sa le “speli sosetele” altora si sa’ti “bagi demnitatea in poponet ca sa nu ti’o bage altii pe’a lor”. Ce descriere frumoasa si plina de optimism, nu?
Eu sunt Andreea. Nu ma injosesc. Nu accept ca sunt proasta, pentru ca…nu sunt. Nu “spal sosetele” altora pentru ca mama m-a invatat doar cum sa-mi spal mie rufele. Am demintate si nu am de gand sa mi’o bag nicaieri. Rezulta? Eu+ domeniul artistic = 0.
Am vaga impresie ca si Hamlet isi dorea sa fie actor, cred ca de’aia a si trait o intreaga drama.
Am impresia ca prietenul Will nu isi dorea sa fie scriitor ( poate nici n-a fost) si ca a trait si el o tragedie.
Am impresia ca eu….ma aflu in aceeasi oala cu ei.
Am impresia ca prietena Roman mi-a zis’o bine (fiind vorba de alt context initial): “e o ambitie prosteasca”.
…asadar: a fi sau a nu fi?
