Chestia rotunda cu muzica

Am fost acum cateva zile in Carturesti si in Diverta. Aveam un scop precis, si anume: sa cotrobai prin carti dupa piese de teatru. Rezultatul? Pe langa cele cateva piesute pe care le-am gasit, am mai descoperit ceva ce credeam ca a murit de mult: raionul cu muzica.

Prin anii 2000 cand era la moda muzica dance si trupele precum 3sud est ,Andre(la noi) si Backstreet Boys sau Spice Girls(la ei) existau…casetele. Imi amintesc ca Bucurestiul era plin de tarabe cu muzica si de vanzatori ambulanti care iti ofereau casete piratate cu artisti internationali. Afacerea mergea. Lumea era innebunita sa cumpere cat mai multe casete si sa descopere cati mai multi artisti (cum inca trecusera abia cativa ani de la caderea comunismului, romanul era interesat de cultura sub orice forma de manifest).
Dupa ce vanzatorii ambulanti au fost dati la o parte si casetele au expirat, a aparut CD-ul. Da. Casetofoanele au fost inlocuite de CD-playere, iar populatia era si mai innebunita dupa muzica. Magazinele precum Diverta, Muzica, Media Galaxy sau altele inventasera “apratul la care poti asculta ultimul CD aparut atunci si acolo”, adica un fel de CD-player de marimea unui stativ “ornat” cu o pereche de casti in care basul se auzea aproape perfect. Eu? Mic copil fiind, imi petreceam mai mult de jumatate de zi alergand prin magazine si cotrobaind printre miile de CD-uri (sa nu mai spun ca nu vroiam sa plec acasa pana nu terminam de ascultat tot ce era posibil).
Anii au trecut si a luat amploare…internetul, bata’l vina. Muzica a fost trecuta pe…Odc si Torrent, iar populatia a invatat sa nu mai scoata un ban din buzunar ca sa-si cumpere muzica ci sa dea direct download.

Sa vorbim acum de raionul de muzica pe care l-am redescoperit(ca de aici a inceput totul). Nu inteleg de ce mai exista. Nu inteleg cum de mai exista. Pentru cine? Pentru ce? A incetat de mult sa mai fie “raion” si a devenit un raft….sec,solitar si prafuit. CD-urile care pe vremuri suparvietuiau doar cateva zile, acum zac pur si simplu mai fiind luate la puricat din cand in cand atunci cand manegerul magazinului se gandeste ca ar trebui sa le mai schimbe pozitionarea. Nimeni nu le mai vrea. Nimeni nu le mai cumpara.
Stagnand pur si simplu in fata raftuletului cu muzica, am inceput sa cotrobai: Miley Cyrus langa Deftones, Lady Gaga in fata lui Sting, Metallica undeva aruncata intr-o margine, iar Alexandra Stan ocupand un loc de frunte alaturi de Inna. Nu m-as fi suparat daca as fi observat lume batandu’se efectiv pe CD-urile lor, insa faptul ca plasticul se deteriorase pe absolut toate albumele, ca praful se asezase lejer pe ele si ca pretul scazuse de la 60 sau 70 de lei la 20 m-a facut sa ma intorc la 90 de grade si sa o iau la fuga. Asta da film horror.
Ajunsa acasa m-am delectat cu putin U2 si am incept sa ma gandesc la…tata si la cati oameni ca tata mai exista pe fata Pamanului? Dl. Mihai (a.k.a: my father), un fan infocat al jazz’ului, nu le are cu descarcatul. Am incercat de nenumarate ori sa ii explic ce si cum trebuie sa faca pentru a putea sa-si descarce muzica dorita insa…in zadar. Singurul aspect al internetului care nu s-a lipit de el a fost ideea de download. Si am aflat si de ce: In mintea lui muzica trebuie sa fie palpabila, reala. El trebuie sa aiba o caseta sau un CD, sa-si puna casetofonul in priza si sa apese un buton. Trebuie sa aiba o carcasa si o hartie cu o descriere. Altfel? Nimic din tot ce inseamna linie melodica si versuri nu exista. BINGO!
Unde a disparut chestia rotunda cu muzica? Nu stiu. Am ingropat’o. Am uitat’o. Am sters’o de pe fata Pamantului si nu am mai vrut sa auzim niciodata de ea pentru ca a devenit neinsemnata. Am facut’o sa devina neinsemnata renuntand la ideea de a promova ceea ce ne place si ceea ce iubim.
De ce nu se mai cumpara muzica? Nu numai pentru a face economie sau pentru ca e mai comod sa stai acasa si sa apesi download, ci pentru ca omul a mutat muzica din planul real,palpabil in planul “nu conteaza” si “whatever”…iar asta e mai dureros decat orice!