…imagine din “Pietre” (Sally)…
Mi-am dorit dintotdeauna copii.Pe vremea cand cutreieram parcurile in cautare de pietre,ma opream adesea in fata locurilor de joaca si ma uitam la…ei. Pana la urma, nu exista lucru mai minunat pe lumea asta decat sa fi mama; decat sa cresti un mic omulet inauntrul tau si apoi sa-l privesti cum creste si cum se maturizeaza.
Am stiut mereu ca o sa am copil. Nu stiu de ce, nu stiu cum, pur si simplu, am stiut. Dorinta de a fi mama, de a fi femeie in adevaratul sens al cuvantului a fost mai presus decat orice pasiune pentru pietre sau pentru descoperirile mele stiintifice.
In ziua in care am aflat ca dorinta imi va fi indeplinita, Pamantul mi-a fugit de sub picioare. Gelozia, orgoliul si greseala femeii pe care o iubeam se materializasera in cel mai frumos lucru de pe aceasta lume: un copil.
Dupa cateva zile de singuratate si de trait cu gandul “stiu ca se va intoarce”, Terry a aparut pe holul scarii de bloc. Era vanata de frig, batuta de ganduri sumbre,uda pana la piele la propriu si…transfigurata. Aflase. Ma descoperise. Stia ca am sa o parasesc pentru totdeauna. Am poftit’o in casa. Am poftit’o in camera insa ea a ramas proptita de peretele rece al holului. Pret de cateva secunde privirile ne-au ramas fixate una asupra celeilalte, pana cand eu am rupt tacerea. I-am vorbit si m-a ascultat, insa intr-un final vointa a ramas mai puternica decat ratiunea. M-am apropiat de ea si i-am alungat vapaia aceea de par de pe fata: “o sa fie bine”. Abia atunci a reactionat. A inceput sa ma stranga atat de tare in brate incat, pentru o clipa, am avut senzatia ca o sa mor atunci si acolo. Lipita de mine, hainele ude ale domnisoarei parca se uscasera instantaneu; iar cand atingerile mi-au acaparat trupul si saruturile au navalit asupra mea, singurele imagini pe care le-am constientizat au fost cele ale cearceafurilor verzui care ne-au acompaniat in fiecare moment de pasiune. Parca asternuturile simteau cand se apropia momentul si ma sileau sa le scot afara, la lumina. Ma obligau sa le las sa ne simta din nou, si din nou.
Dupa acel moment mi-a spus.
Isi proptise capul pe pieptul meu, iar in timp ce eu ma jucam in parul ei gandindu-ma la…absoult nimic, mi-a spus: “sunt insarcinata”. Si am tresarit. M-am dezlipit de ea si am privit-o. Era ingrozita, disperata si totodata la fel de mica si de fragila. Domnisoara incepea sa devina o mama,o femeie.
Nu mi-am putut controla reactiile si am inceput sa plang sis a rad in acelasi timp. Uitasem de tot si de toate: de faptul ca ma inselase, ca please, de faptul ca eram pe moarte si ca nimeni si nimic nu putea sa impiedice acest lucru. Uitasem ca mai exista si alti oameni pe aceasta planeta. In acel moment, pentru mine, totul se rezuma la ea si la pantecele ei.
Fraza care a urmat dupa mi-a taiat insa elanul. Cuvintele “am sa fac avort” mi-au reamintit faptul ca numai eu imi doream un copil si ca ea inca nu era pregatita. Am cedat: “numai tu poti lua decizia corecta”. Si atunci mi-am dat seama ca eram deja o femeie (o femeie pe moarte ce era drept, insa o femeie).
Mi-am dorit dintotdeauna copii, iar acum domnisoara imi va darui unul.
In timp ce eu ii voi canta in fiecare noapte, ii voi citi si o voi mangaia,ea se va transforma intr-o mama, o femeie. Si doar pentru asta, trebuie sa ma ajut sa supravietuiesc.
